Fetita trista de sub masa

Uneori, o imagine poate spune mai mult decât credeam că suntem pregătiți să punem în cuvinte.

Pacienta a venit în terapie într-o perioadă de epuizare emoțională, pe fondul unei relații de cuplu marcate de tensiune, vinovăție și nesiguranță. Nu exista o ruptură bruscă sau un conflict deschis, dar era acolo sentimentul persistent că nu reușea să facă relația să funcționeze și că, undeva, vina trebuia să fie a ei.

În primele ședințe, această anxietate a apărut și în procesul terapeutic. Se temea de exprimarea artistică, spunea că nu are talent și că nu a mai desenat din copilărie. În spatele acestei rețineri se simțea mai mult decât nesiguranță: o dificultate de a-și da voie să apară, să ocupe loc, să își urmeze propriul impuls.

În acest context a apărut un desen: o fetiță mică, tristă, așezată sub o masă mare. Masa domină imaginea. Fetița este retrasă, aproape ascunsă, iar spațiul din jur pare să o apese și mai tare. Nu este imaginea unui adăpost liniștit, pare mai degrabă reprezentarea unei retrageri prudente, în care protecția și apăsarea aproape se confundă.

Verificând conținutul imaginii împreună cu pacienta, a apărut și amintirea care o însoțea: atunci când mama o certa, ea se ascundea uneori sub masă unde avea o fantezie greu de rostit până la apariția ei în desen: își imagina niște gândaci care ar veni și ar devora-o pe mama. Sub tristețea fetiței se putea vedea astfel și altceva - pe lângă frică, era o agresivitate intensă, ținută în umbră, prin care copilul încerca, fantasmatic să răstoarne neputința. Ambele îmbrăcate în vinovăție.

Imaginea a făcut posibil un alt tip de lucru. Ceea ce până atunci era difuz - anxietate, confuzie, autoculpabilizare - a căpătat formă. Iar din acel moment, procesul a putut să ia în calcul și alte câteva trasee narative dincolo de cel care o făcuse să deschidă ușa studioului.

“De ce nu merge relația?” nu putea mai putea ignora de pildă: “cine este această fetiță mică și tristă care se ascunde?” sau “ce ar însemna pentru ea să poată ieși de acolo?”.

Uneori, terapia nu începe neapărat cu o revelație, însă la un moment dat poate apărea o imagine, care face vizibil un conținut ce până atunci putea fi doar ținut înăuntru. Iar din clipa în care acel lucru poate fi văzut, el poate începe, treptat, să fie și așezat altfel.